Roata norocului de Constantin Chirita

Roata norocului

Nu renunţ...mă încăpăţânez să duc până la capăt gândul meu. Şi ce câştig? Nu multe...poate doar puţin mai mult respect faţă de fiinţa mea de ieri.
Povestea asta este pentru copii, doar ei pot să-i înţeleagă rostul, să simtă fiorul prieteniei dintre cireşari. Celor mari, aventurile lor nu li par extrordinare, Victor nu e incredibil de inteligent, Ursu nu e trup de fier şi suflet de părinte, Maria nu e o visătoare incurabilă şi nici Lucia spirit de precizie...pentru ei povestea e depăşită, ridicolă, nu? 2007, mai mulţi căpşunari, mai puţini cireşari!!!
Vreau să nu uit să visez, vreau să ştiu că pot fi oricare dintre cireşari...rămâne să decid eu care. Se poate?
Câţi dintre noi mai credem că suntem stăpânii destinului nostru? Că depinde doar de noi să fim personajul principal din roman? Puţini...nu vă văd des pe stradă şi nici nu-mi sunteţi apropiaţi, nu? Nu purtaţi banderole cu însemnul victoriei, nu aveţi un grup al vostru şi nici măcar un semn înţeles doar de voi!? Nu aveti un fan club, şi nici măcar un site propriu, să înţeleg! Ridicol, zău!
Eu am ales. Nu scuip şi nu judec, dar nici vântul nu prea suflă cum vreau eu. Savurez povestea asta, cred în oameni şi în cărţi, însă nu prea mai cred în poveşti. Tu?