Castelul fetei in alb de Constantin chirita

Castelul fetei în alb

Trăiesc momente magice...simplu şi puţin ridicol spus! Am senzaţia că încet, încet ajung să cred că nimic nu e în zadar, şi că decizia mea de a reciti această carte îmi prieşte.
Cu astea nu pot ignora uşor faptul că ar trebui să mă consider puţin peste media de vârstă a celor ce sunt în măsură să savureze cu mai multă pasiune acest gen de lectură. Ei şi ce? Nu aţi citit niciodată o carte doar pentru suflet şi mai puţin pentru minte? Dacă o astfel de lectură vă întăreşte spiritul, încrederea şi voinţa...nu ezitaţi! Asta fac şi eu zilele astea. Mă redescopăr, sau cel puţin asta e impresia pe care o trăiesc. Vreau să cunosc şi să simt din nou pasiunea pentru cărţi aşa cum mi se înfăţişa la 14 ani, vreau să recapăt încrderea de atunci, vreau să ştiu din nou că pot muta munţi dacă asta este dorinţa mea...Cireşarii lui Constantin Chiriţă mă vor ajuta...
De data asta cireşarii au pornit pe urme foarte vechi, încercând să descopere urmele unui vechi castel domnesc de pe vremea Muşatinilor, unde se ascundeau odraslele de os domnesc şi averile ţării în vremuri de bejenie. Dar nu aventura ca atare este cel mai important lucru pentru mine. O cunosc şi poate din cauza asta nu mi se pare fermecătoare. Gândurile mă duc la personaje, evident prototipuri.
Cred că înfăţişează modelul adolescenţilor din orice grup de prieteni, din orice timp, poate doar un pic mai nuanţate imaginile lor în comparaţie cu ce oferă realitatea. Ursu, construit de autor ca un sportiv desăvârşit, calm şi echilibrat, este o figură pe care pe mine mă atrage. Evident rolul liderului inteligent şi calculat este ocupat de Victor, în mod întemeiat; asta însă nu mă opreşte să-i atribui o poziţie similară, pentru că sportivul poate fi foarte inteligent aşa cum o dovedeşte de nenumărate ori.
Cine e Ursu în viaţa mea??? Nu ştiu...e departe modelul lui de orice îmi poate oferi realitatea, ca de altfel şi imaginea celorlalte personaje. Inteligentul prin definiţie? Nu aş vrea să desconsider nici un muritor apropiat; ar fi o jignire? Sentimentala Maria? Puţină pauză...Comicul Dan, încercând să echilibreze tensiunile grupului? Dan aş putea să fiu chiar eu...sau aş putea să fiu puţin din fiecare. De ce nu? Doar e jocul meu...