Povesti adevarete de Ion Staicu

Poveşti adevărate


E multă vară în timpul ăsta şi sunt un pic prea departe de interesele din timpul facultăţii. Mi-ar plăcea să am mai multă tragere de inimă şi să mă pun serios pe reluatul materiei. Dar cum motivaţia e destul de slabă, îmi mulţumesc inteligenţa cu o lectură simplă şi cu oarecare conexitate profesională: Poveşti adevărate scrisă de Ion Staicu, un poliţist merituos din Dolj, retras astăzi din exerciţiul funcţiunii.
Ciudată şi neaşteptată lectură. Cum am pus mâna pe ea? Cartea a ajuns din întâmplare în mâinile mele: o bună prietenă de-a mea mi-a făcut cunoştinţă cu coperţile ei lucioase, făcute cadou de autor părinţilor ei. Carevasăzică, şi poliţiştii fac tratament de recuparare în Covasna??Hm...
Nu am ştiut că se scriu în România romane poliţiste inspirate din viaţa reală a judiciariştilor, mai ales că editura enunţă o veritabilă colecţie. Apreciez cartea ca fiind un exerciţiu literar destul de reuşit, având în vedere pregătirea domnului maior Ion Staicu şi motivaţia sub îndrumarea căruia au fost scrise aceste Poveşti adevărate. Ele rămân însă sub formă incipientă în privinţa calităţii literare, şi fără să insist, vă spun sincer că stilul e simplu şi nemascat, fără complicaţii sau figuri artistice, şi în consecinţă o simplă reproducere a unor cazuri deosebite din cariera autorului.
Ce m-a impresionat, însă este realismul şi simplitatea la care se recurge în desfăşurarea firului epic. Şi asta pentru că evenimentele descrise laconic şi concret(veritabil autor al proceselor verbale) vorbesc de o cu totul altă realitate decât cea înfăţişată amatorilor serialelor de acţiune cu detectivi americani rasaţi în „punerea la zid” a criminalităţii feroce. Şi nu este vorba de o cu totul altă viziune, ci întradevăr o altă realitate: concretă, vizibilă şi credibilă.
Apreciez efortul maiorului Staicu din acest punct de vedere, pentru că sunt înfăţişate întâmplări din Dolj, nu din Whasington D. C., unde infractorul este un miner beţiv sau un cioban înrăit, nu un criminal inteligent şi extrem de imprevizibil. Stancu vorbeşte despre infracţiuni de serviciu, crime derizorii, presiuni ale Partidului Comunist şi despre efortul depus de judiciariştii doljeni.
Respect şi consideraţie autorului pentru cariera sa!