Dragă G.,

Sunt neliniştită...Mai neliniştită şi mai agitată decât mă ştii, sau cel puţin aşa mă simt. Te şi văd zâmbind cu indulgenţă în faţa ipohondriilor mele. Îmi e clar că noi doi nu am copilărit cu aceleaşi desene animate...

Citesc o carte cu coperţi roz G., Floare de Zăpadă şi evantaiul secret de Lisa See. E o carte mai mult decât uşoară, dintre cele ce-mi lasă o impresie vagă şi pe care nu vreau să le recunosc mai târziu. M-am obişnuit în ultimul timp cu astfel de lecturi de noptieră şi încep să-mi fac reproşuri serioase. Dar ca să fiu sinceră, nu mă deranjează prea mult, atâta timp cât mă ajută să uit de neliniştile mele...

Nu ţi-o recomand în schimb. Tu ai nevoie de cărţi serioase, dintre cele ce-ţi deschid gustul pentru frumos. Mă gândesc cu voluptate că mi-ar plăcea să mă ştiu în preajma ta atunci când te vei arăta speriat de prea multă sinceritate, de prea multa profunzime a cărţilor pe care ţi le-aş dărui.

Mă gândesc cum de am curajul să rostesc prostiile astea cu atâta obrăznicie. Ştiu că nu te simţi jignit. Jignit se poate simţi doar un caracter debil, iar tu eşti capabil să înduri toate răutăţile şi măgăriile cu stoicism, de parcă ai mânca griş cu lapte. Eşti aspru, şi de cele mai multe ori ursuz...Mă întreb uneori la ce te-aş putea reduce, şi dacă eşti potrivit pentru un personaj, căci personajele trebuie să fie categoric altfel decât muritorii de rând. M-a intrigat mereu spoiala aia de impertinenţă de pe faţa ta...

M-am hotărât să-i distrug echilibrul casnic I-ei. în seara asta, şi s-o tulbur din amorţeala bolnăvicioasă şi plină de tabieturi în care se complace mai nou. O să gătim ciuperci, iar eu o să fac încă o dată sos de usturoi cu smântână. Îţi vine să crezi că m-am autoinvitat la ea?!

Te pup, G..

Bucureşti, 15 octombrie 2009