Dragă G.,

Ţi-a plăcut scrisoarea mea de zilele trecute? Sau te-a scârbit dorinţa mea de-a mă justifica fără ruşine?

Mi-a lipsit să-ţi scriu...Mi-a lipsit satisfacţia câtorva rânduri aruncate acolo, menite să-ţi trezească curiozitatea pentru mine şi micile mizerii din viaţa mea. M-am gândit să-ţi scriu neapărat, căci altfel mă lipsesc de o bucurie, de plăcerea de-a te şti intrigat, cu atât mai mult cu cât mi-am propus să-mi deschid mintea spre tine.

Critica mea nu-mi mai este suficientă, G.. Mă supun unui examen foarte puţin indulgent de fiecare dată, pentru ca mai apoi să-mi găsesc tot felul de justificări, nu de alta dar nu mă văd suferind universul, pe criterii globalizatoare în genul Stresul, cauza nefericii în epoca contemporană.

Îmi pare trist să văd oamenii inteligenţi şi plăcuţi, victimă a justificărilor sociale superficiale. Deşi nu este mai puţin adevărat că mai nou suntem provocaţi în egală măsură, doar că nu-mi plac mie exprimările astea la îndemână pentru a justifica diverse neajunsuri, căci sunt diverse, şi personal nu găsesc nicio alinare în a şti că nu sunt singura în genul meu.

Dar ce vorbesc eu aici? Îţi transmit cu totul altceva decât vreau. Mă gândeam la toate astea zilele trecute, când lipsa de activitate mă silea să caut în mine răspunsuri, iar azi am o cu totul altă stare de spirit. Aş putea spune spune că sunt încântată, şi dă-mi voie să te surprind, poate chiar mulţumită.

M-am simţit bine zilele astea. Am băut must, am râs prosteşte pe glume de iniţiaţi, am cioplit chip de om din bostan copt, şi mai ales am respirat aerul proaspăt din preajma oamenilor noi.

Te pup, G.. Aş vrea să-ţi scriu mai mult, dar mi-e teamă că mi-a pierit pofta. Promit să fiu mai pe gustul tău data viitoare.

Bucureşti, 12 octombrie 2009