Dragă G.,

...

M-a lovit în plin soarele de dimineaţă...Părcă e prea tare pentru gustul meu de acum, mult prea violent. M-am supus ritualului obişnuit şi am deschis geamul.

Îmi plac firele de praf aşezate cu încăpăţânare într-o casă ce se vrea tot timpul curată... Îţi aduci aminte când îţi spuneam că îndărjirea unui gospodine pentru o curăţenie excesivă îmi sugerează mărginire? Încă mai cred asta, însă pe ici pe colo mai fac compromisuri, nu de alta, dar am observat că în momentele esenţiale din viaţa mea mă găsesc spălând geamuri. Nu spăl geamuri azi, nu îţi face griji...

Am citit în dimineaţa mult şi prost. Am dat peste o carte îngălbenită ce mulţumea acum câteva generaţii gustul domnişoarelor pentru romantism casnic cu aere de naivitatea. Mi-a făcut plăcere până una alta...

M-am detaşat de imaginea contemporană şi frumos personalizată a unei Madame Bovary, G.. Nu-mi mai face plăcere să mă regăsesc în personaje debile, mă revoltă numai gândul că poţi să-ţi distrugi echilibrul şi să ajungi un scelerat sufleteşte sub influenţa diverselor...Şi totuşi e comun.

Îmi plăcea să cred că mi-am educat singură aşteptările şi personalitatea. E doar în parte adevărat G., şi pentru asta îţi trebuie neapărat un curaj pe care eu nu-l am. Nu-s printre cei ce-şi asumă definitiv deciziile, chiar dacă au conştiinţa că alegerea e cât se poate de neînsemnată sau lipsită de haz.

De asta îmi plac cei ce spun inepţii cu o faţă serioasă, îmi plac excentricii ce cred cu convingere în tot felul de nimicuri, îmi plac beţivii de carieră şi părinţii ce-şi asumă cu încredere toate sacrificiile. E supărător să nu ai convingeri G., să fii cinic şi sceptic, iar luciditatea asta excesivă nu justifică lipsa pasiunilor.

Încă nu am învăţat să închei scrisorile astea omeneşte, aşa că...te pup.

Bucureşti, 14 octombrie 2009