luni, 2 noiembrie 2009

Dragă G.,

Îmi plac exprimările radicale, textele ce se vor pline de pasiune. Ăsta e şi motivul pentru care ai să mă auzi destul de des zicând: „cred cu convingere” sau „cred cu tărie.” În realitate sunt sceptică şi neîncrezătoare, dintre cei cu credinţe mărunte ce se arată toleranţi şi empatici, întârziind în felul ăsta să-şi privească sufletul.

Nu înţeleg de ce sunt cinică, de ce frizez nesimţirea în felul ăsta. Îmi plac oamenii pasionaţi. Şi pasionali. Însă le găsesc tot felul de metehne şi lipsuri. De parcă entuziasmul oamenilor de genul ăsta ar avea ceva de-a face cu traumele copilăriei sau cu complexe de tot felul.

Îmi plac oamenii veseli şi joviali, însă găsesc de cele mai multe ori că se arată plăcuţi pentru că în felul ăsta caută să compenseze atmosfera urâcioasă din familie sau că sunt cel puţin nişte brute ursuze în viaţa de cuplu. Cei prea serviabili îmi par preocupaţi de-a fi pe placul celorlalţi nu din convingere, ci pentru a satisface nevoia lor măruntă de-a se şti indispensabili.

Cât despre mine, sunt neîncrezătoare nu pentru că asta ar însemna să fac dovada că sunt realistă sau pragmatică prin asumare, ci pentru faptul că poveştile cu Ilene Cosânzene şi Feţi-Frumoşi îmi par desuete. Prefer să mă arăt în felul ăsta, decât să scriu articole pentru Cosmopolitan sau să filozofez pe tren cu oricine pare dispus să mă asculte. Abordările simple şi superficiale menite să rezolve dilemele tradiţionale ale neînţeleşilor de carieră îmi displac. Pe aceştea din urmă îi cataloghez cu uşurinţă. Mă intrigă în schimb poveştile oamenilor de bun-simţ şi echilibraţi.

Pasiunea justifică aproape toate neajunsurile, G.. Cei pasionaţi sunt motivaţi prin definiţie. Sunt cei la care te gândeşti atunci când se pune problema să explici unui profan al dreptului diferenţa dintre esenţă şi natură. Bela e sufletistă prin esenţă, pe câtă vreme tu eşti echilibrat doar prin natura ta.

Îmi pierd uşor concentrarea, G.. Mi-ar plăcea să-ţi povestesc şi alte lucruri. Scriu dezlânat, ideile mele îşi pierd uşor consistenţa, şi culmea ajungi să crezi că sunt tragică. Departe de mine intenţia asta. Nu sunt deloc aşa.

Bucureşti, 2 noiembrie 2009

Niciun comentariu: