Trei camarazi de Erich Maria Remarque


Este în firea umană exacerbarea şi denaturarea preferinţelor şi înclinaţiilor. Motivul pentru care ne aratăm dispuşi să fim diferiţi nu este departe de frustrările, experienţele sau lipsurile noastre. Însă nu contest că este destul de dificil să-ţi faci din preferinţe adevărate justificări sau să-ţi clădeşti un turn al înţelepciunii din care să scuipi seminţe în cap celor mai puţin înzestraţi cu o astfel de abilitate. Căci este incontestabil o abilitate capacitatea de-a denatura realitatea prin prisma preferinţelor noastre. Muritori sunt doar nefericiţii care nu reuşesc să-si clădească un astfel de turn închinat preferinţelor personale.

Mi-e greu să mă fac înţeleasă: deja m-am cutremurat la gândul că preferinţele astea ar putea fi definite mult mai explicit drept calităţi sau hobby-uri. E ceea ce un jurist de rând ar defini drept „esenţa naturii umane”.

Sentimentul de afecţiune şi ataşament pe care îl purtăm prietenilor şi pe care îl vrem împărtăşit este o astfel de preferinţă. Îl putem cataloga, justifica şi valorifica folosindu-ne de nişte criterii universal acceptate, însă prietenia ajunge să fie o înclinaţie deosebită doar atunci când ascundem în spatele acestei definţii un soi de neîmplinire personală. A nu se înţelege că vreau să murdăresc conceptul prieteniei. Departe de mine un astfel de gând. Însă atunci când prietenia e mai mai mult decât un suport în calea dezvoltării noastre fireşti, tind să cred că surplusul vine în întâmpinarea unei nevoi nesatisfăcute sau a unei frustrări de vreun fel.

Cartea asta, „Trei camarazi” este scrisă în stilul minimalist a lui Hemingway, în care cuvintele simple şi de bun-simţ reuşesc să redea o varietate largă de sentimente. Mi-a plăcut naturaleţea stilului. O poveste simplă, fără să fie duioasă. Personajul principal, un tânăr de treizeci de ani, veteran al Primului Război Mondial, împarte cu alţi doi camarazi de război o existenţă incertă, provocată de criza economică şi socială a Germaniei, la începutul anilor douăzeci. Este o perioadă în care vechile dileme şi prejudecăţi sunt tranşate pentru a face faţă unei noi generaţii dispusă să renunţe le vechile metehne. O revoluţie socială, noi idoli, o societate nihilistă.

Remarque nu face apologia prieteniei, nu-şi împovărează personajele cu cuvinte răsunătoare sau cu banale acţiuni eroice. Gesturile personajelor sunt fireşti, izvorâte din afecţiune, însă emoţionante tocmai prin aceea că sunt de bun-simţ şi nu depăşesc un cadru firesc. Prietenia lor este la îndemână şi se justifică ca o cerinţă esenţială pentru supravieţuire. Au trecut împreună prin tranşeele Primului Război Mondial pentru ca mai apoi să supravieţuiască crizei economice şi sociale prin care trece Germania. Îi leagă maturizarea forţată şi spiritul de frondă specific generaţiilor de după război.

Justificarea prieteniei dintre cei trei este experienţa comună: războiul şi mai apoi neliniştea ce urmează supravieţuirii. Nu nevoia de a hrăni sentimentul valorii personale sau cel de viaţă socială, ci nevoia de a-şi construi o noua identitate într-o societate care îşi redefineşte valorile.