Am intarziat sa citesc cartea asta mult mai mult decat as fi crezut vreodata. Am facut-o insa cu intentia de-a-mi asigura o rasplata binemeritata dupa ce intreaga epopee a invatarii eficiente se va fi sfarsit. Epopeea a ajuns la final, rezultatul, desi previzibil nu mi-a fost pe plac, asa ca am degustat randurile astea cu infrigurarea unui om marunt si meschin.
Dar sa revin. Imi mod categoric, pot sa afirm ca Dostoievski este unul dintre autorii ce mi-au insemnat abordarea, si asta pentru ca puterea lui de sugestie este incredibila. Umiliti si obiditi, desi o lucrare mai putin cunoscuta publicului larg, poarta in mod evident insemnele psihologului matur de mai tarziu.
Povestea, desi putin prea neverosimila pentru gustul meu, mi-a produs o reala placere, dintre acelea fizice, cu dureri de cap si sentimentul vag al unei menghine ce-ti sfarama creierul. Placere iluzorie, caci odata consumata, luciditatea mea vadid cautata isi reintra in drepturi. Zbuciumul meu interior nu-l pot reduce la o poveste atat de simpla, unde personajele dostoievskiene sunt construite atat de clar, incat ma mira bunatatea sau taria de caracter a unor personaje precum Natasa sau Vanea, ori perfidia unui anume print.
Pana una alta, asta ma va curata pentru o perioada buna de timp de dragostea mea pentru pretiozitate, superficialitati si mantisuri.
Ce inseamna norocul?
Acum 13 ani
