Justine sau nefericirile virtutii de Sade

M-am lasat atrasa zilele astea intr-o disertatie mai mult sau mai putin neobisnuita cu privire la virtutile unei femei din secolul al XVIII-lea, si spun asta pentru ca eram pregatita sa citesc o carte a carui autor a sugerat secolelor urmatoare un nou concept: sadismul.
Sadismul este definit in dictionare ca fiind cruzime extrema, iar intr-o varianta specifica presupune o deviatie sexuala ce consta in placerea de-a provoca suferinte fizice partenerului. Si exact asta am gasit in romanul marchizului de Sade. Neobisnuitul lecturii mi-a fost dat insa de modalitatea in care scriitorul isi face cunoscut punctul de vedere: ironie mascata sub indulgenta si compasiune iesita din comun pentru un personaj ale carui trasaturi si intamplari sunt vadit exagerate sub aspectul realitatii. Ce inseamna asta? Justine este un personaj construit inafara oricarui tipar, ea este un supra exemplu de bunatate, virtute si credinta. Nefericita asta este atat de virtuoasa incat nu imi provoaca nici o mila iar pe asupritorii ei nu ii pot dispretui.
Biografia lui Sade este deosebita si cred cu convingere ca a imaginat intamplarile lui Justine reproducand cel putin o mica parte din propriile frustrari si deviatii. In mod evident a fost un om aplecat spre desfrau si spre satisfacerea simturilor sale, asa cum o dovedeste putina lui biografie. Cum ar fi putut insa sa faca cunoscuta o astfel de pozitie, decat facand o falsa pledoarie pentru virtute si credinta? Cel putin in mod aparent, moralitatea societatii din secolul al XVIII-lea nu ar fi permisa o poveste in care sexualitatea devianta sa fie personajul principal. Nu sunt insa sigura ca acesta este motivul pentru care Sade alege sa abordeze subiectul construind destinul unei virtuoase iesite din comun. Transpare o ironie grosolana din cantitatea si calitatea suferintelor personajului feminin incat imi este greu sa cred ca poate exista o femeie care sa indure fara sa cedeze, si daca totusi a existat, atunci pozitia ei se explica prin teribilism sau fanatism. Si asta e motivul pentru care acest roman-foileton este convingator pentru mine.
Oricat de dezgustatoare ar parea mintilor obisnuite o viata dominata de perversiuni sexuale, pozitia unei virtutii ce mascheaza lipsa de profunzime imi este la fel de neplacuta. Virtutea, sau cel putin felul cum ne raportam la aceasta notiune, nu este o chestiune care sa faca obiectul unei credinte aproape religioase pentru sine. Nu este si nici nu poate fi motiv pentru indelungate suferinte fizice sau sufleteste si nici nu mi-o pot imagina motiv al dispretului public, asa cum lasa de crezut Sade. Mi-e greu de crezut ca virtutea poate insemna atitudine sau trasatura principala de caracter, si daca cineva se poate imagina in felul acesta este la fel de lipsit de bun-simt ca cei ce adopta perversiunile sexuale ca mod de viata.
Ar trebui, cel putin sa fim la fel de indulgenti in a intelege un stil de viata ce are ca nucleu satisfacerea nevoilor personale, asa cum avem ingaduinta pentru cei ce fac din virtute o marca. De fapt, imi e mai usor sa inteleg perversiunile sexuale ca rezultat al unor transformari biologice sau sociale, decat sa am compasiune pentru nefericirea unor personaje, reale sau imaginate care isi fac din pseudo-calitati atuuri.